TANNHÄUSER - Richard Wagner
Tannhäuser și concursul cântăreților de la Wartburg
Mare operă romantică în trei acte

Libret: Richard Wagner
Limba originală: germană
Premiera: 19 octombrie 1845, Dresda

Argument

Actul I

Tabloul I. Interiorul grotei zeiței Venus

Sirenele, naiadele, satirii și amorașii se joacă și dansează pentru a-i distra pe Venus și pe Tannhäuser, care trăiește aici de mult timp, sedus de zeiță (Balet și Cr.: Naht euch dem Strande!: Haideți pe malul apei!) Ea își dă seama că  Tannhäuser nu se mai simte la fel de fericit ca înainte (D: Geliebter, sag: Spune-mi, iubite.) La întrebările ei, Tannhäuser îi spune că ar dori să se întoarcă în lumea lui. Zeița încearcă să-l facă să uite aceste idei și-l roagă să cânte. Trubadurul preamărește iubirea carnală, dar îi este dor de ceilalți muritori. (S.: DieTöne lob (La3):  Cânt spre slava ta!) Venus încearcă să-l convingă să rămână lângă ea, dar nu reușește. (S.: Geliebter, komm!: O, vin', iubitule!) Când îl lasă să plece, îi prezice că într-o zi își va aminti de ea. Iar ea va fi atunci dispusă să-l ierte (S.: Wie hat' ich das erworben: Ce-am făcut eu să merit asta?)

Tabloul II. O vale lângă castelul Wartburg

Un  ciobănaș paște oile în timp ce cântă (Frau Holda). Se apropie pelerinii care sunt în drumul lor spre Roma. Tannhäuser cade în genunchi în fața lor și cere să se alăture grupului (Cr.: Zur dir perete ich: Către tine mă duc), când dintr-o dată intră un grup de vânători, condus de conte, care îl recunoaște pe trubadur și îl salută. Întrebat, Tannhäuser nu spune de unde vine și continuă cu ideea sa de a merge la Roma (Nc.: O, bleib!: Oh, stai'), până în momentul în care Wolfram îi spune că Elizabeth este foarte tristă din momentul plecării sale (S.: Als du kühnen Sange). Trubadurul auzind numele iubitei decide să se întoarcă la Wartburg (Nc.: O Kehr zurück!: O, întoarce-te cu noi!!!; Der Himmel: Cerul).

Actul II

Sala festivă din Wartburg

Elisabeth cântă locul care  a văzut atâtea mari competiții și care își va recăpăta strălucirea odată cu revenirea lui Tannhäuser (A.: Dich teure Halle: Tu, nobilă sală) (Si4). Trubadurul în cele din urmă se întâlnește cu tânăra domniță care, plină de discretă bucurie, îi urează bun venit (D: O Fürstin !: Oh, Prințesă!; Ich preise dieses Wunder: Binecuvântat acest miracol; D: Gepriesen sei die Stunde: Binecuvântate aceste ceasuri). Se apropie contele și, văzând bucuria nepoatei sale, îi promite că își va îndeplini toate dorințele (Noch bleibe denn unausgesprochen: Să mai rămână lucruri nerostite). Vin nobilii pregătiți să participe la concurs (Cr.‑ Freudig begrüsen wir: Vesel salutăm). Contele amintește istoria măreață a locului și promite că mâna nepoatei lui va fi premiul pentru câștigătorul concursului (S.: Gar und viel schön). Începe competiția. Wolfram cântă laudând iubirea mistică (S.: Blick ich umher: Mă uit în jurul meu). Tannhäuser îi spune că dragostea este o pasiune mortală (S.: O Wolfram). Biterolf îi răspunde că iubirea este sentimentul eroic, care apără virtutea. (S.: Heraus zum Kampfe mit uns allen!: Vă provoc la un duel!). Wolfram invocă pe cel atotputernic, care îl va inspira (S.: O Himmel: Oh, ceruri!). Tannhäuser, exasperat, laudă dragostea carnală și susține că a fost pe Muntele lui Venus (S: Dir, Göttin der Liebe (,): Tu, zeiță a dragostei). Toți sunt indignați, acuzându-l de blasfemie (Nc.: Ihr habt'es gehört!: "Ceea ce ai auzit!). Când cavalerii dau să-l atace cu săbiile, Elisabeth intervine și cere iertare, căci crede că Tannhäuser se va întoarce la zei (S. și C.: Der Unglücksel'ge: Nefericitul; Ein Engel: Un înger). Contele spune că își poate găsi iertarea doar însoțind pelerinii la Roma (S.: Ein furchtbares Verbrechen: O crimă oribilă; Nc.: Mit ihnen du sollst wallen: trebuie să mergi cu ei.) Imediat se aude corul de pelerini care trece în apropierea castelului. Tannhäuser fuge să li se alăture (Cr.: Am hohen Fest: Oh, zile de sărbătoare). (Intermezzo: Pelerinajul lui Tannhäuser).

Actul III

Valea care duce la Wartburg

Wolfram o privește cu adorație pe  Elisabeth care se roagă la fecioară (S.: Wohl wüsst ich sie hier im Gebet zu finden: Știam că aici o voi găsi, rugându-se.) Se apropie un grup de pelerini (Cr.: Beglückt darf nun dich: Fericit pot să o revăd), dar între ei tânăra nu-l vede pe iubitul ei. Cu tristețe se resemnează să moară și să ceară iertare pentru păcatele sale (S.: All mächt'Jungfrau: Sfântă Fecioară atotputernică.)     Se lasă noaptea. Când tânăra pleacă, Wolfram, care a iubit-o dintotdeauna, cânt luceafărului de seară să o însoțească în urcarea sa la ceruri (R.: Wie Todesahnung: Ca o presimțire a morții; A.: O du mein Hilder Abendstern: O, tu, dulce stea a serii.) Dintr-o dată, apare un om în zdrențe. Este Tannhäuser, pe care prietenul său nu îl recunoaște. Când în cele din urmă își dă seama, îl întreabă dacă a dobândit iertarea (D: Ich hörte Harfenschlag: am auzit sunetul de harpă). Trubadurul, agresiv, îi răspunde că Papa a refuzat spunând că așa cum bătrânul său toiag nu va înflori niciodată, așa nu va primi el iertare pentru păcatul său. Tannhauser declamă Narațiunea: Inbrust im Herzem ('3: Inimă în flăcări), declarând că vrea doar să se întoarcă în brațele lui Venus. Brusc apare zeița și Tannhäuser aleargă spre ea, în timp ce prietenul său încearcă să-l salveze. Când acesta rostește numele Elisabethei, Venus dispare cu tot cu anturajul său (Willkommen, ungetreuer Mann: Bun venit, bărbat necredincios). În întuneric apare o procesiune cu torțe care transportă sicriul tinerei domnițe. Tannhäuser vine lângă sicriul ei, îi spune  să se roage pentru el și cade mort peste ea. În acel moment se apropie un grup de tineri pelerini care transportă cârja papală pe deplin înflorită, simbol al lui iertării lui Tannhäuser de către Dumnezeu . (Nc.: Ich ward der Engel sel'ger Lohn: Așteptam răsplata îngerilor).